Web design Cluj
COMUNICAT

2011-07-04 14:34:22



Asociaţia “Şepcile Roşii 1919” doreşte să îşi exprime punctul de vedere referitor la articolul publicat în ediţia on-line a ziarului Ziua de Cluj din data de 02.07.2011, articol intitulat “Fanii lui «U» m-ar omorî dacă le-aş spune că-s fata doctorului Rădulescu”, semnat de Alin Golban.


Afirmaţia d-nei av. dr. Gidro Stanca Ioana, decanul Baroului de Avocaţi Cluj, este una hazardată şi iresponsabilă, ţinând cont că vine din partea unei persoane care se află la conducerea unei asemenea instituţii, implicit fiind şi un formator de opinie. Cuvintele d-nei avocat vin să stigmatizeze toţi suporterii echipei Universitatea Cluj, începând de la cadre universitare, medici, manageri în cadrul unor companii multinaţionale şi terminând cu simpli studenţi şi elevi.


Asocierea suporterilor Universităţii Cluj cu evenimente nefericite şi neplăcute,  cum ar fi „a scrie tot felul de porcării pe ziduri şi a da cu cărămizi în cap” creează un prejudiciu de imagine, minimizând în acelaşi timp iniţiativele de susţinere a echipei favorite, cum ar fi  comemorarea  tuturor sportivilor şi apropiaţilor “şepcilor roşii” trecuţi în nefiinţă de la fondarea clubului “U” prin cele 11.000 de lumânări aprinse în data de 01.11.2008 pe stadionul “Ion Moina” şi „Marşul pentru o idee” din 29.01. 2009.


În final dorim să menţionăm că în rândurile suporterilor echipei mai sus menţionate se află şi avocaţi, colegi de breaslă cu d-na avocat Gidro Stanca Ioana. Nu credem că aceste persoane, care prin natura profesiei interacţionează cu d-na decan, i-au creat vreun sentiment de nesiguranţă  din postura lor de suporteri ai Universităţii Cluj.
 
Cluj-Napoca
04.07.2011                                                                            Asociaţia „Şepcile Roşii 1919”
 
 



Total voturi: 331

Pe ce loc credeți că se va afla Universitatea Cluj la finalul acestui sezon?

1
2
3
4-19
Nu mă interesează


Inregistrare ca suporter
Pentru a-ti confirma contul va fi necesar sa ne oferi un link spre profilul tau de Facebook sau Numele unui veteran din galerie care sa confirme ca te cunoaste!

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Probleme vizualizare site

În cazul în care site-ul nu îl vedeţi aşa cum trebuie, vă rugăm downloadaţi de AICI fontul Calibri şi fişierele din arhivă copiaţi-le în folderul "Fonts" din Windows-ul dumneavoastră (C:\WINDOWS\Fonts)