
2022-04-12 21:21:02
Universitatea Cluj a încheiat la egalitate partida împotriva echipei AFC Hermannstadt, scor 0-0. Meciul s-a disputat pe stadionul Gaz Metan din Mediaş şi a contat pentru cea de-a patra etapă a play-off-ului ligii secunde.
Prima ocazie a partidei a venit în minutul 5 atunci când Gorcea a respins excelent până la Ilie şutul din partea dreaptă al lui Petrescu, fundaşul alb-negru acordând corner. A urmat o perioadă echilibrată până spre sfârşitul primei părţi când au fost consemnate două mari ocazii - câte una în contul fiecărei echipei. Astfel Paraschiv a fost găsit perfect în jumătatea clujeană, a pătruns în careul Universităţii dar şutul lui din 6 metri lateral stânga a trecut prin faţa porţii apărate de Andrei Gorcea. Ribeiro a fost la un pas să deschidă scorul în penultimul minut regulamentar însă reluarea lui de la 16 metri uşor lateral stânga a nimerit bara din stânga lui Iliev. Tabela a indicat la pauză scorul de 0-0.
Prima jumătate de oră a reprizei secunde nu a înregistrat ocazii notabile de a marca. Gazdele şi-au trecut în cont două faze în minutele 72 şi 73. În primă fază lovitura de cap a lui Popescu a nimerit bara din stânga lui Gorcea. Portarul Universităţii a intervenit salvator în minutul următor acordând corner la şutul lui Bejan din afara careului mare. Fluierul de final al centralului Andrei a consemnat cel de-al treilea scor de egalitate al echipei fanion a Ardealului din acest play-off şi din acest sezon, scor 0-0.
„Şepcile roşii” vor întâlni în cea de-a cincea etapă a play-off-ului pe teren propriu echipa Concordia Chiajna. Meciul se va disputa luni, 18 aprilie, începând cu ora 17:30.
AFC HERMANNSTADT - UNIVERSITATEA CLUJ 0–0 (0-0)
Liga 2, etapa 4, play-off
Cartonaşe galbene: Balaure (89) / Balgiu (3), Ciobanu (21), Ribeiro (25)
Hermannstadt: Iliev – Pantea, Bejan, Stoica, Opruţ – Alhassan (65 Buhăcianu), Mino Sota, Năstăsie (46 Biceanu) – Petrescu (cpt.) (82 Balaure), Paraschiv (65 Hora), Popescu (90+3 Bucuroiu). Antrenor: Marius Măldărăşanu
Universitatea: Gorcea – Romeo, Ilie, Ispas, Pîrvulescu – Balgiu (74 Filip), Pires (cpt.) – Ciobanu (46 Hofman), Tescan (61 Haită), Ribeiro (46 Fernandes) – Boiciuc (86 Alexandru). Antrenor: Erik Lincar
Arbitri: F. Andrei (Târgu Mureş), F. Păunescu (Râmnicu Vâlcea), M. Necula (Bucureşti)
Stadion: Gaz Metan, Mediaş
Violeta Merie
Stiri din aceeasi categorie

2022-05-15 18:25:38
Universitatea Cluj a fost învinsă de Concordia Chiajna, scor 0-1. Meciul s-a disputat pe stadionul Concordia din Chiajna şi a contat pentru cea de-a zecea etapă a play-off-ului ligii secunde. „Şepcile ro ...
Fotbal
2022-05-11 08:26:21
Universitatea Cluj a fost învinsă de echipa AFC Hermannstadt, scor 1-2. Meciul s-a disputat pe stadionul Cluj Arena şi a contat pentru cea de-a noua etapă a play-off-ului ligii secunde. După un început o ...
Fotbal
2022-05-09 21:25:28
Universitatea Cluj primeşte mâine seară vizita lui Hermannstadt, într-un meci decisiv pentru promovarea în Liga 1. Antrenorul „studenţilor”, Erik Linkar, a prefaţat duelul cu gruparea si ...
FotbalConsiderati ca Universitatea Cluj va avea puterea sa lupte pentru promovare in sezonul 2021-2022??
Spune-ti parerea pe forum. Avem zeci de modele de articole cu insemnele simbolului clujean.