
2022-10-03 20:58:23
Universitatea Cluj a încheiat la egalitate partida împotriva echipei AFC Botoşani, scor 1-1. Meciul s-a disputat pe stadionul Municipal din Botoşani şi a contat pentru cea de-a douăsprezecea etapă a sezonului regular al Superligii.
Prima parte a meciului a fost una echilibrată cu puţine ocazii notabile de gol. Portarul Universităţii a reţinut şutul lui Mateus din afara careului mare (minutul 32). Patru minute mai târziu Purece a centrat dar reluarea lui Ispas a trecut peste transversală. Tabela a indicat la pauză scorul de 0-0.
Cele două reuşite ale partidei au fost înregistrate după revenirea de la cabine. Astfel gazdele au deschis scorul în minutul 57 prin lovitura de cap a lui M. A. Roman. Egalitatea a fost restabilită în minutul 74 când centrarea lui Briceag din banda stângă a fost fructificată de Bălan tot cu o lovitură de cap. Jucătorii clujeni puteau trece în avantaj în minutul 79 dar Pap a respins şutul lui Thiam din 11 metri lateral stânga. Fluierul de final al centralului Dumitrache a consemnat cel de-al cincilea rezultat de egalitate al echipei fanion a Ardealului, scor 1-1.
„Şepcile roşii” vor evolua în cadrul celei de-a treisprezecea etape împotriva echipei AFC Hermannstadt. Partida va avea loc pe teren propriu sâmbătă, 3 octombrie, începând cu ora 15.
AFC BOTOŞANI - UNIVERSITATEA CLUJ 1–1 (0-0)
Superliga, sezon regular, etapa 12
Marcatori: M. A. Roman (56) / Bălan (74)
Cartonaşe galbene: M. Roman (89) / Ilie (51), Horşia (73), Pires (90+1)
Botoşani: Pap – Patache, Dican, Boli, Ţigănaşu – Shahaf, Sylla, Ivanov (86 Camara) – Mateus (69 Pinson), M. A. Roman, Mailat (68 M. Roman). Antrenor: Mihai Teja
Universitatea: Iliev – Vlădoiu, Ilie, Ispas, Briceag – Filip, Pires (cpt.), Purece (68 Bălan) – Haită (46 Horşia), Fülóp, Fernandes (25 Thiam). Antrenor: Eugen Neagoe
Arbitri: B. Dumitrache (Bucureşti), M. Orbuleţ (Bucureşti), A. Vodă (Alba Iulia)
Stadion: Municipal, Botoşani
Violeta Merie
Stiri din aceeasi categorie

2023-03-21 06:49:48
Universitatea Cluj s-a impus în faţa echipei FC Argeş, scor 2-0. Meciul s-a disputat pe stadionul Dr. Mircea Luca (Cluj Arena) din Cluj-Napoca şi a contat pentru prima etapă a play-out-ului Superligii. Prima p ...
Fotbal
2023-03-03 23:57:39
Universitatea Cluj s-a impus în faţa echipei Farul Constanţa, scor 2-0. Meciul s-a disputat pe stadionul Dr. Mircea Luca (Cluj Arena) din Cluj-Napoca şi a contat pentru cea de-a douăzeci şi noua etapă a sezon ...
Fotbal
2023-02-28 18:19:44
Universitatea Cluj s-a impus în faţa echipei AFC Hermannstadt, scor 1-0. Meciul s-a disputat pe stadionul Municipal din Sibiu şi a contat pentru cea de-a douăzeci şi opta etapă a sezonului regular al Superligi ...
FotbalVa reuşi Universitatea Cluj să rămână la finalul acestui campionat pe prima scenă fotbalistică?
Spune-ti parerea pe forum. Avem zeci de modele de articole cu insemnele simbolului clujean.