Oare care din voi e ‘Cel mai mare U-ist’? Numa-ncet, dati-va jos de pe cantare...ca nu despre tipul ala de marime e vorba.

Fiecare din noi ne uitam tantosi in oglinda si zicem: ‘Eu sunt cel mai mare U-ist!’. Si asta nu e asa grav, ca oglinda nu mai zice la nimeni. Doar ca dupa aia ne apucam sa ne laudam cu asta in stanga si-n dreapta: ca avem deplasari, ca stim sa injuram, ca suntem infratiti cu nu stiu ce echipa comunista, ca avem abonament si exemplele pot continua. Eu personal nu cred ca exista cel mai mare U-ist. Exista doar oportunitati si U-isti care profita de aceste oportunitati, pentru U, nu pentru ei! Ca unii au grija sa-si creeze tot mai multe oportunitati pentru a fi alaturi U mai mult decat prin simple incurajari din peluza, e alta discutie. Pentru ca ei reprezinta o categorie aparte, a celor care AU INTELES! Si ei incearca sa impartaseasca si altora aceasta intelegere, nu prin vorbe, ci prin fapte. Dar nu despre ei e vorba aici, desi ar merita. E vorba despre ceilalti U-isti, cei care cauta oportunitatile pentru ca.....incep sa inteleaga.

Dupa a doua ‘descalecare’ a franei pe Ion Moina, in mai 2012, am vazut in tribune o cunostinta mai veche care plangea de se rupea tricoul pe cadu. Evident ca am incercat sa discut cu ea, sa o imbunez, sa ii explic ca sunt tragedii mai mari in lumea asta (cum ar fi ca walter sa nu aiba diaree non-stop!) dar ea plangea intruna. Si m-a impresionat sinceritatea cu care plangea; nu avea nimic de ascuns, pur si simplu suferea, pentru U. La meciul cu Viitorul Constanta ne intalnim din nou in peluza si aceasta domnisoara imi impartaseste o idee de a ei prin care dorea sa sprijine clubul, o citez: ‘Am vazut in presa ca jucatorii nu au nici macar bani de mancare si ca au mancat sandwichuri dupa ultimul meci. As vorbi eu cu niste prietene si le-am face noi de mancare!’.  Am incercat sa-i explic ca jucatorii au mancat sandwichuri pentru ca nu s-au mai cazat la hotel peste noapte si atunci ea a zis: ‘Eu vreau doar sa ajut clubul, altceva nu stiu ce as mai putea face ca sa-l ajut’. A fost unul din putinele momente din viata mea in care nu am avut replica. Poate pentru ca nu mai era nimic de zis.....

Aceasta U-ista, Ioana e numele ei, m-a impresionat profund! Prin atitudinea si determinarea ei. Pentru ca ea iubeste Simbolul in cel mai inocent si frumos mod cu putinta. Nu il pangareste cu intentii ascunse, cu dorinte de imbogatire, cu propriile orgolii si frustrari. Ea nu vrea sa isi poarte razboiul cu actualii si fostii conducatori prin injuraturi, ci prin fapte! Ioana e una din putinele persoane care a stiut sa profite de oportunitatea aparuta pentru a face ceva pentru U. Si a ales sa faca asta in cunostinta de cauza, stia ce presupune ideea ei. Era dispusa sa-si jertfeasca timpul ei pretios, poate banii ei, pentru U! Aceasta era modalitatea ei de a protesta, de a arata lumii intregi ca inainte de a-ti castiga dreptul sa ceri, trebuie sa oferi. Si toate astea dintr-un singur motiv: pentru ca a inceput sa inteleaga ce inseamna de fapt U Cluj. Si pentru ca m-a ajutat si pe mine sa inteleg, ii multumesc din suflet!

Si am mai priceput ceva, poate cel mai important lucru. Atata timp cat vor exista OAMENI si U-isti ca si Ioana, care sunt dispusi sa faca sacrificii si sa profite de oportunitatile aparute, U Cluj nu moare! Puteti fi siguri de asta!

Gabi Souca