Web design Cluj
Lespuc: De ce ma simt norocos la centenar

M-am întrebat de multe ori și de mult timp cum va fi centenarul Universității. Unde va fi echipa, unde voi fi eu în îndepărtatul 2019, care pe nesimțite a sosit deja. Speram, știu că și o parte dintre voi, ca “U” să își schimbe destinul. Iar asta s-a întâmplat, însă nu tocmai în direcția pe care mi-am închipuit-o. În loc de un titlu, m-am ales cu un restart din liga a patra. Bine și așa, având în vedere că alternativa era dispariția. Când îți trece un asemenea glonț pe la ureche, îți dai seama câtă dreptate avea Coubertin. “Important este să participi”.

Familia “U” sărbătorește centenarul și, ca la orice aniversare, fiecare se bucură cum știe. Pentru mine, centenarul este despre oamenili care au contribuit la faima Universității și pe care am avut șansa de a-i cunoaște. Așa cum există nume sinonime cu România 100, ca Iuliu Maniu, Iuliu Hossu, Vasile Goldiș, Gheorghe Pop de Băsești etc, sunt și nume sinonime cu “U” 100. Nu aveam cum să îi prind pe Hațieganu sau pe Guga, dar sunt câțiva oameni-legendă pe care mă simt norocos că i-am întâlnit. Majoritatea s-au dus, între timp, să joace în liga cea mai de sus. Pe unii mi i-a prezentat tata, cel care m-a dus la fotbal de mic (de ceva timp e și părintele meu acolo, cu ei, să le facă fotografii); pe alții aveam să îi întâlnesc eu, puțin mai târziu.

Andrei Sepci, eroul Balcaniadei lui 13-0, mi-a fost antrenor la “pitici”. De fapt, toată generația mea a început fotbalul cu “Bandi bacsi”. Abia împlinisem 10 ani și nu aveam habar că el a stat pe banca Universității în ‘65, când “U” a câștigat Cupa României. Țin minte că mergeam alături pe stradă și nu puteam ține ritmul, deși Sepci trecuse de 70, eu doar de 10. Dan Anca prelua grupele mai mari; părea că se răstește permanent și mi-era teamă de el. Tot la juniorii lui “U” mai antrenau, pe atunci, Petru Emil și Vasile Băluțiu. Pe Zoli Ivansuc mi l-a arătat tatăl meu în centrul Clujului; imaginea lui, rezemat de un perete în Piața Unirii, mi-a rămas întipărită în memorie până astăzi. Pe Ștefan Covaci l-am întâlnit lângă “Ion Moina”, într-o după-amiază însorită. Îl priveam cu admirație și parcă nu îmi venea să cred că stă lângă mine cum a stat și lângă Cruyff. Paul Marcu mi-a fost profesor de chimie; directorul nu a aflat niciodată că, în loc de formule chimice, eram întrebat adesea despre fotbal în timpul orelor. Noi analizam ce se mai întâmplă la “U” și în Divizia A, iar colegii își făceau temele la alte materii sau jucau riți-piți. S-a dus, săracul domn profesor, prea devreme.

Pe Mircea Luca l-am întâlnit la Valea Drăganului, pe când eram copil. Încerca să prindă păstrăvi, iar eu îl priveam fără să știu - pe atunci - că urma să aibă o statuie la intrarea în Cluj Arena. Mai târziu, aveam să îi iau un lung interviu, alături de Gelu Radu; e foarte probabil să aveți DVD-ul acasă. Urmează lansarea altui DVD, cu Nicolae Szoboszlay, “Săbăslău bătrânul”, cum îi spunea Luca. Interviul a fost filmat acum doi ani. Într-o lume în care unii nu își mai încapi în piele din te miri ce motive mărunte, Szoboszlay - ultimul membru al echipei Universității din bejenia de la Sibiu, fost portar la Steaua, antrenorul care l-a șlefuit pe Sabău - a dat încă o lecție de modestie.

Remus Cîmpeanu trăiește și mă bucur enorm că a prins centenarul. Era nevoie de un port-stindard, iar el e ideal pentru asta. A copilărit cu tata, lângă “Herbak”; fuseseră coechipieri la echipa Clujanei, înainte ca omul cu banderola de căpitan din ‘65 să se transfere la alb-negri. Îl cunosc de mic pe Nea Remus, care a devenit un cititor fidel al meu, când m-am făcut jurnalist. Nepotului său, Septimiu Cîmpeanu, i-am propus să facem un interviu pentru “Clujeanul” acum mai bine de zece ani. Pentru că ploua, ne-am refugiat în mașină. Culmea, se întâmpla în Gruia. A trebuit să îi spun că a fost idolul meu și că am plâns când a plecat la Steaua. Mi-a trecut abia atunci când s-a întors acasă, după ce a refuzat să joace pentru FC Olt; a ales “U”, deși echipa era în Divizia B, iar el era om de națională.

Ar mai fi. Știți că s-au scris cărți, nu scurte articole, ca acesta, despre toți cei care au construit istoria lui “U”. Vin la rând cei mai tineri, dacă se pot numi așa oameni de 50 de ani: Sabău, Pojar, Marius Popescu. Ca o paranteză, e urât că “Papi” nu e în cadrul clubului la centenar. I-am uitat pe mulți, îmi cer preventiv scuze. Oricum, am numit doar fotbaliștii, deși există oameni-legendă ai Universității și la alte sporturi.

U este o literă; una care ne este dragă, dar asta nu schimbă alfabetul. Cei care dau sens potcoavei și o umple de conținut sunt oamenii acestui club: protagoniștii din teren și cei din tribună. Centenarul este suma eforturilor și pasiunii lor. Cum spuneam, în mod particular, pentru mine “U” 100 înseamnă Sepci, Luca, Marcu samd. Ei m-au făcut să mă simt un suporter norocos.

Ionel Lespuc



  • Lespuc: De ce ma simt norocos la centenar

Stiri din aceeasi categorie

Merie: "Amu-i amu!"

Einstein spunea că „ce faci pentru tine, dispare odată cu tine, ce faci pentru alţii, rămâne pentru eternitate”. Clujul mocneşte frenetic în aşteptarea meciului de duminică dintre echipa f ...

Martinescu: "U" Cluj-Napoca 1919-2019

Avem și vom avea nevoie mereu de simboluri. Unele apar pentru a justifica diverse acțiuni, atitudini și alte situații. Altele pur și simplu se nasc pentru a fi purtate de generații. Pentr ...

Lacatus: Primul meci alaturi de Universitatea Cluj

Primul meci alături de Universitatea Cluj a fost chiar în data de 1.04.2015, împotriva marilor rivali CFR Cluj, în meciul din semifinalele Cupei României: 0-0 în primele 120 de minute & ...

Total voturi: 331

Pe ce loc credeți că se va afla Universitatea Cluj la finalul acestui sezon?

1
2
3
4-19
Nu mă interesează


Inregistrare ca suporter
Pentru a-ti confirma contul va fi necesar sa ne oferi un link spre profilul tau de Facebook sau Numele unui veteran din galerie care sa confirme ca te cunoaste!

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Probleme vizualizare site

În cazul în care site-ul nu îl vedeţi aşa cum trebuie, vă rugăm downloadaţi de AICI fontul Calibri şi fişierele din arhivă copiaţi-le în folderul "Fonts" din Windows-ul dumneavoastră (C:\WINDOWS\Fonts)