Web design Cluj
Cojocneanu: N-am sa uit pan-am sa mor...

Aș vrea să vă scriu despre cum o știu eu la împlinirea a peste 60 de ani de când am pășit prima dată pe stadion. Vorba unui “hit”: “…n-am să uit pân-am să mor…”.

De fapt, poate acela era un stadion în adevăratul sens al cuvântului. Foarte diferit față de cel de acum. Nu numai arhitectural. Lumea mergea din plăcere, nu să plătească polițe sau să-și reîmprospăteze galeria de înjurături. În vocabularul spectatorului, cea mai murdară expresie era “huooo!!”. Galeria era mai potolită iar fumul era de la țigări, nu de la petarde. Foarte mulți veneau să vadă meciul “la costum” și pardesiu iar pălăriile îi cam deranjau pe cei din spate. Legat de asta, țin minte că pe afișele de la Teatrul Național și Opera Română, de atunci, se scria la subsol “Doamnele cu pălării nu sunt admise în staluri”. În vremurile acelea sala teatrului era plină la fiecare spectacol, la fel ca stadionul aproape la fiecare meci.

Amintirile mele despre “Știința” încep undeva prin anii 1956-1957. A trebuit să aștept mulți ani, încă vreo 10, până să revină la numele adevărat, “U”. Tribuna de lemn de la Ghiriș era încă la Cluj în locul tribunei I-a de mai târziu. În rest, pe partea opusă, era un taluz de pământ unde stăteam în picioare și nu prea vedeam de oamenii “mari” care erau în fața mea. Dacă mergeam în față, se vedea și mai rău de la nivelul terenului. Suporterii se numeau “drukeri”, autul era “tacs”, fundașul era “beck”, iar mijlocașii “halfi”. Portarii, în general, purtau șapcă cu “cozoroc”. Augustin Todor, portarul Rapidului de atunci, o avea pe cea mai “faină”. Foarte mulți jucători erau cu jambierele lăsate. Tricourile, de multe ori, erau din pânză, nu din bumbac și nu aveau numele jucătorilor. Dar nu era nevoie. Iar short-urile erau …lungi. Era o tabelă de marcaj din lemn, undeva în spatele porții dinspre hotelul “Sport” de acum. “Scorerul” punea câteodată numele echipelor sau scorul cu capul în jos. Lumea fluiera, dar “operatorul” nu se prindea de ce fluieră până urca unul scara să-i spună… Mai juca Silviu Avram (“Kutya”) fost ***-ist, cândva. Mai târziu mi-a fost instructor de tenis de masă la Casa Pionierilor, undeva pe Republicii, pe stânga cum urci, mai sus de Spitalul CFR, într-o fostă clădire a securității. Acesta a fost și antrenor mai târziu, pentru scurt timp, la echipa mare. Iosif Lutz, viitorul meu profesor de germană de la Liceul Eminescu, tocmai se lăsase de fotbal. Fusese fundaș la Știința.

Eram un copil rușinos dar totuși trebuia să mă “obrăznicesc” puțin și să rog pe cineva să mă “bage”. Îmi  luam inima-n dinți: “nenea, vă rog frumos să mă băgați și pe mine la meci…”. Am legat prietenii cu oameni necunoscuți, așteptându-i la fiecare meci să mă mai “bage” odată. Mai “scăpam” și la câte un antrenament al echipei în parcul Babeș, sau la Clujana, Herbak pe atunci, unde băieții se mai antrenau din când în când. La Clujana, în afară de stadionul cu iarbă, era și un teren de “cser” (cafeniu în ungurește), cum îi spuneam, pe malul Someșului. De fapt, în loc de zgură, avea un fel de reziduuri de la tăbăcăria de la “Herbak”. Vă închipuiți cum arătau jucătorii după câte un meci sau antrenament acolo.

După 1961, pe noul stadion în formă de “U”, a fost “belferie”. Nu mă “calificam” să stau în galerie la tribuna a II-a, dar stăteam sub ceasul de lângă tabela de marcaj. Cântam împreuna cu galeria și începusem să învăț și expresii tipice stadionului, ca “arbitru mânjit”, “meci vândut” și altele. Încurajarea obișnuită era “Haide Ștința” (Ștința, cu un singur “i”). Mai târziu, după revenirea la denumirea firească, “U”, prin ’66 cred, a început diversificarea repertoriului galeriei. “Luptă U, luptă U, vrem victorie. Heya-Heya Luptă U…”. Sau “U Cluj, U Cluj, e o echipă de barosani, U Cluj, U Cluj, o galerie de fani…”. Nu de puține ori mă întorceam pe jos acasă, chiar dacă de la stadion până în “Bulgaria” era o distanță considerabilă.

Anii au trecut și acum revin la un motto care pentru mine spune foarte mult: "Sportul nu formează caractere. El le … dezvăluie” - John Wooden, fost jucător și mare antrenor de baschet profesionist american. “U” a fost și va rămâne unică. Chiar dacă în unele perioade echipa nu avea 100 % caractere, dar cei care au avut-o mereu în suflet și au fost mereu alături de ea, adică voi, nu ați renunțat niciodată la onoare și demnitate. Socrate spunea că singura cale de a trăi demn în această lume este de a fi ceea ce pretindem că suntem. Și, cel puțin relativ la “U”, suntem ceea ce pretindem că suntem. Și vom fi mereu. Onoarea nu se câștigă. Onoarea doar se poate pierde. Dar un “U”-ist, spre deosebire de alții cu simpatii fotbalistice, nu a pierdut-o și nu o va pierde. Asta doar pentru că, vorba Maestrului din ceruri, “U” este doar o idee. Nimic altceva. Noi nu ținem cu “U”. Noi suntem “U”. Noi vom pierde întotdeauna cu onoare și nu vom câștiga niciodată prin fraudă.

Cineva spunea cândva că e bine să fi preocupat mai mult de caracterul tău decât de reputația ta, deoarece caracterul este de fapt ce ești tu în realitate iar reputația este ce cred alții despre tine că ești. Iar caractere în jurul “ideii” găsești numai la cei care o recunosc și încearcă să o respecte. Nu la cei care și-au bătut joc de ea și-au măturat cu ea pe jos. Caracter au cei ce se sacrifică pentru idee, nu cei ce doar o evocă. Caracter au cei care au rămas în teren acolo la Bistrița până la fluierul final, cu burta goală, dar cu ochii și urechile spre galerie. Nu degeaba se spune că adevărații jucători de fotbal, dar și în alte sporturi, sunt ca și prostituatele. Își distrug propriul corp pentru plăcerea altora. Din aceștia găsim la “U” destui de-a lungul istoriei. Amintiți-vă cei mai bătrâni, de generația Mateianu-Gane, sau de Ivansuk-Miky Szabo. Iar din cei din peluză îi amintesc doar pe, Profesore Predescu, pe acel U-ist “bătrân” și înțelept Calin Bârsan, Călin Mișan, Angus Jay, și atâți alții pe care am avut onoarea și plăcerea să-i cunosc personal. Chiar și Alexandru Ilieș, aka "Elev(ul), cu toate micile probleme, este un mare “U”-ist. Ei știu, că atunci, cu ani în urmă, aveam 11 “prostituate” în teren, la fiecare meci. Ba mai era și Alexandru Vasile, absolventul de stomatologie, care face ordine pe teren când arbitrii închideau ochii… Și pe lângă caracter, U-iștii din teren și din Tribuna a II-a și peluză mai aveau ceva. Demnitate și Decență. Un om de stat suedez, Dag Hammarskjold, prin anii ’50 spunea: “Cred cu tărie că trebuie să murim cu decență, în acest fel măcar decența va supraviețui…”.  Trebuie să recunosc și să mă bucur că în familia “U”, decența a supraviețuit. Citiți tot ce s-a scris pe GB de-a lungul anilor și veți vedea ca decența e la ea acasă.

Mi-am amitit ce spunea un antrenor de aici, din America. "Imaginea unui campion este aceea a unui om îndoit de oboseală, inundat de transpirație și aproape de epuizare când nimeni nu-l ia în seamă…". Folosesc acest motto pentru că în viziunea mea, “U” Cluj a fost și va fi o ECHIPĂ de CAMPIONI, nu cu trofee în vitrine ci cu suporteri cu ochii umezi și sufletul mare. 

Sufăr că nu mai sunt în galerie. Pe vremea “mea”, în galerie erau aproape numai studenți. Eu nu mai aveam vârsta lor. Începusem să merg la tribuna I-a de unde ei, “drukerii”, se auzeau mai bine. Apropos de studenți: una din marile dureri ale mele de acum este faptul că în formulele de echipa ale lui “U” de după lovitura de stat din decembrie ’89, trebuia să cauți cu “lanterna” să găsești un student. Dacă nu mă înșel, în echipa de acum nu există nici unul. De absolvenți de facultate, nici nu poate fi vorba. Aici e marea diferență. Atunci, când am început să cunosc pe “U” și să înțeleg “ideea”, puteai să numeri pe degetele de la o mână jucătorii care nu erau studenți. Asta pe perioade de ani întregi. Asta ducea implicit la creșterea respectului față de jucători și de club. Universitatea era peste tot. Pe teren, în tribune, în aer... Peste tot. Acum e numai pe… antet. Asta îi lipsește cel mai mult lui “U” de acum. Spiritul universitar. La asta se poate ajunge numai dacă ai studenți în echipă. Jucători studenți care rămân la echipă măcar pe durata studenției și care ar avea colegi, asistenți, profesori care ar veni să-i vadă și să-i încurajeze la fiecare meci.

Aici, unde viețuiesc de mai mult de un sfert de secol, e foarte răspândita ideea de “athletic scholarship”, bursă sportivă pe românește. Elevii de liceu talentați și practicanți de sport în echipele liceului sunt beneficiari de bursă și sunt încurajați să intre la “college” tocmai datorită talentului lor. De ce nu s-ar putea face asta și în sistemul românesc de învățământ?

E jenant ca un club al cărui nume este “Universitatea” și a cărui istorie se confundă cu Alma Mater Napocensis, să fie condusă de leader-i veniți din alte părți și să aibă jucători eminamente ne-universitari. Eu aș face din amplificarea legăturilor cu universitățile clujene prioritatea numărul unu. Cu toate universitățile clujene. Nu numai cu UBB. Denumirea “Universitatea” este ceva generic. Uitați-vă în DEX la etimologia cuvântului “universitas”. Eu așa văd. Toată suflarea clujeană și, de ce nu, ardelenească, ar trebui să se mobilizeze să aducă Universitatea înapoi la “U”.

Suntem în prag Centenar. Echipa a trecut mai ales în ultimii ani prin încercări grele. Ele continuă... Și vor continua până când vom înțelege că acei mari U-iști, cu buzunarele pline și care ar putea salva Universitatea, NU EXISTĂ. Și nici n-au existat. Dacă ar fi existat și nu au făcut-o, nu sunt U-iști. Universitățile fac în continuare foarte puțin pentru sport. Încă o dovadă că “U” suntem noi, middle class, cum se spune aici. Credeți că zecile de mii de cotizanți de la cluburile din vest, respectând proporțiile, sunt mai bogați decât suntem noi? Nu sunt, dar sunt mai mulți, mai consecvenți și mai responsabili. Și, să nu uit: mai uniți. De ce nu am fi și noi? De ce n-am renunța la tot ce ne dezbină? Minți luminate și oameni de acțiune avem. Hai să ne adunăm în jurul lor și să punem umărul. Puțin câte puțin, până vom sta pe picioarele noastre. Eu nu sunt la Cluj de mult, de aproape 30 de ani, dar sunt în "peluza sufletului" la fiecare meci. Nu ai cum să nu fi. "U", spunea cineva, nu e o echipă de fotbal, e o stare de spirit, e un "modus vivendi" al ardeleanului neaoș. Iar alb și negru, pentru noi, sunt singurele culori pe care le știm. Asta, poate, pentru că alte echipe au ales culori ale spectrului vizibil sau ale unor fructe (vișina, de exemplu). Închei cu încă un motto: “Văzând o sămânța de eșec în fiecare succes, rămânem umili, dar văzând o sămânță de succes în fiecare eșec, rămânem încrezători” - autor necunoscut.

Luptă “U”! Tempo “U”!

 

Bogdan Cojocneanu 

Califorinia

 
P.S. Dacă mă “calific” și eu pentru un premiu, vă rog insistent să-l dați primului copil cu însemnele lui “U” pe care îl veți întâlni la primul meci pe Moina la care mergeți. Mulțumesc.
 
 
Pentru acest text, Bogdan va primi, din partea ucluj.ro, un DVD "U" - o legendă adevărată. Primul copil pe care îl voi întâlni cu însemnele Universității Cluj de la prima partidă pe care o vor juca "Șepcile roșii" pe teren propriu va primi DVD-ul câștigat de Bogdan Cojocneanu. 
Participă și tu la proiectul nostru, mai avem zeci de recompense, care mai de care!
Trimite gândurile tale legate de cea mai frumoasă echipă românească, alături de o fotografie personală ”pe lat” la adresa vio1919@yahoo.com. Toate editorialele suporterilor publicate în 2019 pe site-ul ucluj.ro vor primi automat câte un premiu. Textele pot fi o amintire dintr-o deplasare, gânduri despre foști sau actuali jucători sau conducători ai Universității sau, pur și simplu, o definiție a clubului în viziunea voastră. Singura condiție este ca textele să fie semnate cu numele real.


  • Cojocneanu: N-am sa uit pan-am sa mor...

Stiri din aceeasi categorie

Merie: "Amu-i amu!"

Einstein spunea că „ce faci pentru tine, dispare odată cu tine, ce faci pentru alţii, rămâne pentru eternitate”. Clujul mocneşte frenetic în aşteptarea meciului de duminică dintre echipa f ...

Martinescu: "U" Cluj-Napoca 1919-2019

Avem și vom avea nevoie mereu de simboluri. Unele apar pentru a justifica diverse acțiuni, atitudini și alte situații. Altele pur și simplu se nasc pentru a fi purtate de generații. Pentr ...

Lacatus: Primul meci alaturi de Universitatea Cluj

Primul meci alături de Universitatea Cluj a fost chiar în data de 1.04.2015, împotriva marilor rivali CFR Cluj, în meciul din semifinalele Cupei României: 0-0 în primele 120 de minute & ...

Total voturi: 206

Credeti ca Universitatea Cluj va promova in prima liga la finalul sezonului 2019-2020?

Da
Nu
Nu stiu
Nu ma intereseaza


Inregistrare ca suporter
Pentru a-ti confirma contul va fi necesar sa ne oferi un link spre profilul tau de Facebook sau Numele unui veteran din galerie care sa confirme ca te cunoaste!

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Probleme vizualizare site

În cazul în care site-ul nu îl vedeţi aşa cum trebuie, vă rugăm downloadaţi de AICI fontul Calibri şi fişierele din arhivă copiaţi-le în folderul "Fonts" din Windows-ul dumneavoastră (C:\WINDOWS\Fonts)