Martinescu: Vlad Morar sau despre eminenta in fotbalul romanesc
Nimic mai frumos, bine şi simbolic nu apare ca privelişte pentru oamenii iubitori de fotbal decât atunci când îţi este dat ca suporter să asişti la întâlniri între echipele de fotbal cu sufletul curat care participă la un campionat, spre nefericirea noastră naţională, condus de indivizi care se pseudonumesc naşu, oracolul de la ligă sau este atât de nedrept „reprezentat” de ecşi.
(ecşi - mă refer la securiştii de care se pare că în 89 nu doar că nu am scăpat ci mai mult cu neruşinarea specifică funcţiei mulţi dintre ei şi-au încuibat metehnele prin ideologizarea unui „comunism cu faţă umană” aşa cum ne zicea nouă unul care le mulţumea „minerilor” că au venit să bată studenţi prin Bucureşti)
Dar să –i lăsăm pe securiştii din fotbal – care pe vremuri declarau că au stimulat echipe „să lupte” în favoarea lor pentru o promovare cu fanfaronadă – şi pe aplaudacii lor pofticioşi când vine vorba despre pachete cu păpică de hypermarket, sucuri, bilete gratuite, locuri la schelă şi deplasări garantate în regim de job fiindcă nu cred că astfel de atitudini merită decât uitate, chiar dispărute. Toată lumea le ştie şi cine înţelege ceva poate să se detaşeze de asemenea contexte periferice fiindcă nu reprezintă Fiinţa naţională românească.
Universitatea Cluj şi Sportul Studenţesc pe stadionul DR. MIRCEA LUCA. Două echipe, două simboluri şi două atitudini care fie că vor fie că nu vor securiştii, naşu şi oracolu de la ligă ori alţi spâni care se cred stăpâni peste toţi şi toate, există şi se manifestă dăinuie şi oferă repere peste vremuri. Cred că cei care au trecut pe la scolile de partid şi de stat au alergie la şcolile de tradiţie din 1919 de aceea se înfioară şi roşesc de ciudă că Universitatea Cluj şi Sportul Studenţesc dau României fotbalişti şi menţin tradiţia vie în fotbalul românesc.
(DR. MIRCEA LUCA – aceasta pentru cei care prea se ocupă în ultima vreme mai mult cu „politicul” „corect” şi cam uită de aspectul normalităţii privitor la continuitatea simbolurilor care poartă pecetea „U”… oare cum ar fi un semn de normalitate pentru aceştia? Un semn de normalitate ar fi trecerea de la Ion Moina la DR.Mircea Luca )
Nota dominantă teritorial a Sportului Studenţesc a fost evidentă dar fără impact la nivel de ocazii la poarta studenţilor din Cluj în prima repriză iar replica ocaziilor mari a fost de partea Universităţii Cluj care s-a remarcat prin zguduirea barelor. Dacă în cazul unora a fost un examen greu pentru rămânerea în Amfiteatrul foarte pestriţ al „fotbalului românesc” pentru ceilalţi a părut doar un colocviu înainte de examenul împotriva unor oarecare şi pentru a mai salva din imaginea acestui Amfiteatru.
(Amfiteatru foarte pestriţ – după anul 89 eşaloanele secunde şi terţii din partid au încercat să ducă mai departe tirania metehnelor comuniste şi se pare că au reuşit să îşi conserve plaga până astăzi, ba chiar prin rocade făţarnic săvârşite să ne amaneteze tot lor şi viitorul)
(„fotbalul românesc” – nu am nimic împotriva jucătorilor străini dar atunci când o echipă are bază numai de jucători străini atunci mai bine mergea patronul la Viena sau la Debrecen … „fotbalul românesc” – prin tot felul de personagii care au o atitudine nesimţită şi care cred că prin bani au totul la picioarele lor…„fotbalul românesc” – prezenţa unora care peste noapte devin idolatrii pentru zei fără chip ajungând martorii naivi ai chipurilor cioplite)
L-am remarcat pe Vlad Morar care a fost responsabil cu eminenţa sportivă în lotul studenţilor clujeni. Faptul că ceilalţi din lot care au jucat nu au fost în stare să păstreze mingea pentru a conserva avantajul superbului gol marcat a fost putem spune salvat de fotbalistul Vlad Morar, ceea ce înseamnă că avem viitor. Ce bine ar fi să fie în lot mai mulţi fotbalişti dedicaţi eminenţei cum este Vlad Morar.
Trei episoade triste sunt la „U”.
Unu este Alex Păcurar care de la golul marcat pe vremea când evolua la altă echipă nu prea găseşte spaţiul porţii adverse şi de cele mai multe ori aleargă de parcă ar vrea să îl imite pe Adrian Cristea
să fie de vină preluarea numărului 30?
ŞI altul Marian Cristescu, cel care pe vremea când juca la Braşov avea evoluţii excelente dar de când a fost „integrat” la „U” este cel mai slab în evoluţii.
Al treilea este Mendy cel care nu înţeleg de ce a ales cariera de fotbalist şi nu înţeleg de ce nu are concurenţă pe post. Mendy este mai bun şi decât Cristescu…
Cât despre Bornescu cred că nu a priceput că boemia nu înseamnă să te uiţi după mingea centrată şi „să cujeţi” prea mult la profilul cerului străbătut de minge. Sper să nu fie boem şi marţi…
(de asemenea le recomand foştilor dinamovişti din lotul Universităţii Cluj să nu-i imite pe colegii rămaşi la Dinamo , care au reuşit încă un meci de parcă nu ar avea bani de buzunar, adică au jucat ca şi cum nu ar fi luat prânzul şi au avut o masă de dimineaţă fără consistenţă ştiind că la masa de seară nu mai ajung din lipsă de fonduri probabil… )
Şi ar mai fi ceva. O întâmplare ca-n Caragiale. De când merg la meciuri nu am păţit să fiu oprit la poarta stadionului şi să nu fiu lăsat să intru. Un om al pazei avea o listă cu denumirile galeriilor care AU VOIE SĂ ÎNTRE în tribune m-a oprit la intrare şi mi-a spus că Vecchia Guardia nu are voie fiindcă el are lista cu cei care nu au voie. La prima măsură a faptului în sine nu am consultat lista dar am încercat să îi explic că niciodată nu s-a întamplat aşa ceva şi că avem doar steaguri şi un banner. Fiindcă el o ţinea pe că nu este voie chiar şi la intervenţia lămuritoare oferită de Călin Mişan m-am uitat peste hârtie. Scria clar că AVEAM VOIE SĂ ÎNTRU cu materialele. L-am trimis şi către Jandarmi care la rândul lor au citit şi mi-au dat dreptate. Omu văzând că pierde teren a întors situaţia şi ne-a spus că aşa are el ordin să nu lase chiar dacă pe hârtie este voie. În fine după repetate citiri ÎN DULCELE GRAI ROMÂNESC şi intervenţia unui reprezentant al clubului „U” omu a priceput şi astfel am evitat un moment de penibilitate cronică.
Şi totuşi să închei cu ce este mai frumos, bine şi simbolic, adică mărturisind că nimic nu este mai frumos şi festiv ca moment şi memento în viaţa unui s”U”porter decât atunci când joacă „U” şi mai ales când s”U”porterii vin să încurajeze mişcarea sportivă care poartă vie în inimile tuturor clujenilor (care nu au sufletul pătat) din 1919 „simbolul unor inimi româneşti” .
(am luat un autobuz către acasă şi un om m-a întrebat ce a făcut „U”… i-am răspus că a făcut egal; părea dezamăgit şi atunci i-am răspuns că pentru mine a contat faptul că a fost sărbătoarea simbolului „U”… astfel că să ne bucurăm de „U” un simbol curat indiferent de rezultat, să ne bucurăm că am fost, suntem şi vom fi mere”U”)
Iar jucătorilor le recomand să vizioneze imaginea eminenţei lui Vlad Morar până pricep ce înseamnă să joci la „U”. Iar dacă nu înţeleg fie să îl contacteze pe Paul Ţene fie să meargă la un meci al micilor „U”işti poate înţeleg să dovedească marţi că a fi fotbalist la „U” înseamnă să faci parte din „mişcarea sportivă” universitară de la Cluj-Napoca.
n”U”mai bine!
Mihai Ştefan Martinescu
Care este poziţia pe care se va afla Universitatea Cluj la finalul sezonului regular al Superligii în ediţia 2024-2025?
Write your opinion on the forum . We have dozens of models of articles with the marks of the symbol from Cluj.

