Web design Cluj
Martinescu: Sa fim indiferenti fata de acei oarecare

 Dacă „apreciez” ceva la fotbalistul leneş Adrian Cristea este indiferenţa cu care tratează fazele de joc (golul din finalul meciului cu ăia de la Dinamo a mai avut ceva: acel aer de extremă silă în execuţie care poate enervează mai mult decât egalul stabilit prin golul marcat – şi oricum să recunoaştem că dinamoviştii au jucat de parcă nu ar fi luat salariile de ani de zile – iar „U” a fost pe măsura - lentă şi foarte lentă - lui Adrian Cristea dar şi de la egal la egal ca joc cu Dinamo).
 
Nu este ceva extraordinar pentru un jucător de fotbal la nivelul abordării jocului dar ca argument comportamental pentru „U”işti este edificator. Sperăm ca Adrian Cristea să fie puţin mai sprinten la jocul cu *** aşa de dragul recuperării sau ajustării km necesari.
 
Astfel că îl putem lua exemplu pe Adrian Cristea prin ignoranţă şi lehamitea din lene şi silă când un oarecare (precum acela care ne făcea cândva „retarzi”; săracu de el, o fi căutat mult în DEX până ce a aflat cum se scrie şi cum se citeşte, bănui că la sensul termenului nu s-a obosit de aceea l-a folosit ca un nesimţit – ce ipochimen civilizat n-am ce spune – ) aduce logoreea despre *** tocmai fiindcă nu are rost să argumentezi CEVA -ul mai ales atunci când simbol”U”l are legitimitate, onoare şi există.
 
(agitaţia de care dau dovadă numai (prea)micile clone atunci când se apropie imaginea „U” îmi dă impresia că sunt ca mişunătorii care atunci când stingi lumina suspină a pagubă prin subsoluri iar după ce ai aprins lumina scapă boxele şi fug care pe unde apucă la apariţia omului „U”, astfel că nu are rost să ne cosumăm cuvinte dar nici să ne facem păcate pentru nişte oarecare)
 
În fine, sperăm ca antrenorul Niculescu să pregătească jucătorii spre a înscrie cu indiferenţă şi  în silă enervantă la nivelul execuţiilor dar în aceeaşi măsură să pregătească echipa cu un entuziasm demn susţinerea pe care o are echipa din partea suporterilor „U”.
 
Aş vrea să văd poftă de joc şi dedicare pentru „U” cum numai la Paul Ţene un Uist dedicat 100% (care nu înţeleg de ce nu face tandem cu Morar şi Drăghici la „U” – sperăm să nu li se întâmple la fel şi celor doi fiindcă ar fi trist ca cei crescuţi la „U” să se piardă pe la alte echipe şi prin ligi inferioare) am văzut.
 
Să vedem determinare şi fotbal de calitate fiindcă indiferent de rezultat dacă cei doi factori primează la „U” atunci şi onoarea este la nivelul dorit.
 
(poate rămâne doar un fapt şi anume dezamăgirea faţă de jocul echipei atunci când noi toţi asteptam ca jucătorii să confirme eminenţa sportivă iar ei toţi joacă ezitant şi fără sens or mediocru iar noi la final numai noi rămânem cu „U” dar doar cu „U” ca simbol şi fără de ei cei care ne- au dezamăgit, fiindcă lor poate că nu le pasă dacă azi sunt la „U” iar mâine în alt oraş pe când nouă ne pasă ca simbolul să fie cinstit cu eminenţă sportivă)
 
De aceea am o recomandare pentru antrenorul Claudiu Niculescu. Să îi ducă pe Cristea&com la filmul „Undeva la Palilula ” o comedie românească de râsu -plânsu care şi relaxsează dar şi pune pe gânduri, mai ales pe cei din fireşă trufie delăsători pe alocuri şi geniali rareori…
 
Cât despre amăgiţii – din dealu cu schele – oarecare ar fi indicat să-i lăsăm în formele fără fond cu care se tot zbat să ajungă la cer senin şi soare din prăpastie, fiindcă nu-i aşa pe cel năpăstuit de Dumnezeu nu are rost să îl mai priveşti şi tu compătimitor fiindcă şi aşa oricum a fost, este şi rămâne-va un oarecare.
 
La stadion ne revedem doar din sezonul următor când sperăm ca numele să fie DR. MIRCEA LUCA. (aceasta dacă nu cumva iarăşi şi iarăşi din cine ştie ce motive false cei responsabili cu „politicul” „corect” se vor ruşina din nou şi vor ocoli cele fireşti) (până când se revine la bunul simţ apolitic mie îmi este dor de stadionul Ion Moina)
 
Doamne, ajută
 
Ştefan–Mihai Martinescu



  • Martinescu: Sa fim indiferenti fata de acei oarecare

Stiri din aceeasi categorie

11.000.000...

...and countin'!

8.000.000

 .... and still countin'.

Total votes: 60

Care este poziţia pe care se va afla Universitatea Cluj la finalul sezonului regular al Superligii în ediţia 2024-2025?

Între primele șase echipe (play-off)
Între locurile 7-9
Între locurile 10-13
Între locurile 14-16


Register as a Supporter
Pentru a-ti confirma contul va fi necesar sa ne oferi un link spre profilul tau de Facebook sau Numele unui veteran din galerie care sa confirme ca te cunoaste!

Fields marked with * are required

Problems viewing the website

If you do not see the site as it should, please download the font Calibri HERE and copy files from the archive to the folder "Fonts" in your Windows (C:\WINDOWS\Fonts)