În sfârşit, după îndelungi cercetări, am aflat secretul mascotei "Cefi".  A fost destul de greu să mă înţeleg cu noua mea cunoştinţă, kacaiotul ceferist. E greu de ghicit kavesecistul şi am observat că îşi pierde des puterea de concentrare. Când era povestea mai interesantă, nu şi-a mai amintit-o. A uitat brusc şi a început să se bâlbâie. "Bă, Lecitină, ce faci? Ia o măslină, o chiftea, un cărbune-n baterie!" am zbierat la el, disperat că îmi pierd "sursa". Aşa îi spun eu, Lecitină, explic mai încolo de ce. Şansa mea a fost că avea povestea înregistrată audio. A scos repede un casetofon prăpădit, a spus că e fabricat în 1907. "Mă, în 1907, nu existau casetofoane", i-am zis. "Crezi tu, fraiere! La casetofoane se încălzeau, în nopţile de iarnă, ceferiştii care locuiau, pe vremuri, în grotele de pe Cetăţuie. Ziua mergeau la antrenament că le era prea cald. Aveau casetofon cu zece elemenţi, centrală proprie şi contor. Voi ăştia, "studenţii", vă credeţi isteţi, habar n-aveţi", mi-a spus. A introdus caseta în element, a conectat şase difuzoare tari, a pus volumul la maximum şi a terminat, până la urmă, istorioara. Cu tot cu timpanele mele, a terminat-o. El nu avea treabă, e obişnuit. În timp ce banda se derula, Lecitină doar mima cuvintele, bătea din buze, îşi holba ochii cu satisfacţie şi aplauda fericit. Aşadar, povestea. Că de n-ar fi, nu s-ar povesti, nu s-ar curenta şi nu s-ar înregistra.

Iniţial, Mureşan a chemat, la el la cantină, toată galeria. Le-a zis la toţi că îi face lideri şi le-a ordonat: 
- Vreau o mascotă! Un ceferist vreau. Ghiorşon, iute, să o executaţi! Vreau să o cheme ca pe mine, a poruncit el, convins că nehaliţii din kvsc o să boteze mascota "Iuliu".

S-au apucat de treabă toţi cei 221 de suporteri, numitul Boxeru' Amperu' împreună cu ceilalţi 220 de Volţi. Sau Ali Baba şi cei 40 de hoţi, cum mai sunt cunoscuţi în cartier la Ciutacu şi la DNA. Curentaţii continuu au confecţionat, cu mare pricepere, arătarea feroviară. Au făcut totul din cârpe, după chipul şi asemănarea lor. Problema e că au ţinere de minte tare scurtă. Drept urmare, au uitat, instantaneu, cum îl cheamă pe şefu' lor. Noroc că cel mai isteţ dintre ei, unu' Lori, şi-a amintit ceva. (Precizare: înainte să fie cel mai isteţ kacaiot, ăsta a fost cel mai nimurug dintre "U"-işti, conform propriei declaraţii din presă.) Numai că Lori, scărpinându-se între urechi, în loc de nume, şi-a amintit doar porecla preşedintelui iubit. Mai rău! Şi-a amintit porecla dată lui Iuliu de către "şepcile roşii".

- Ceafă de Porc! a exclamat Lori bucuros, admirativ, dar şi invidios pe un asemenea supranume, de poveste. Aşa îl cheamă pe şefu'. Astfel, a ajuns mascota lor să se numească "Cefi". Prin prescurtare şi prin furt la gramaj. Lui Mureşan i-a plăcut numele. Şi-a amintit de minunatele clipe când l-a tuns Tony cu creastă. Au fost momentele în care a avut revelaţia vieţii, când a văzut în oglindă cea mai frumoasă ceafă din lume. L-a pus pe Kantor, fotograful, să îi facă mii de poze, de postere, din spate, apoi şi-a împânzit casa cu cefe A3, modelele "zbârcit" şi "piele întinsă". Deci, Iuliu  a aprobat şi omologat numele mascotei, după care a trecut semipreparatul în meniul şi recuzita galeriei.

De atunci, de când cu numele uitat, conducerea clubului a completat, cu o importantă cantitate de lecitină vrac, reţeta produsului "Proaspăt ca terasamentul" (un fel de sandwich, uns numai pe o parte, servit galeriei). De aici numele cu care îmi alint eu "sursa" istoriilor kacaiote. Şefii echipei speră, cam degeaba ce-i drept, că lecitina îi va sprijini pe fani la memoria şchioapă şi nu le vor mai uita numele. În plus, îi va ajuta pe suporteri să ia drezina corectă şi să nimerească exact drumul spre ştecherul din deal, când echipa le joacă acasă. Altfel, sunt imprevizibili şi foarte periculoşi. Se pot rătăci şi, în acest caz, conturbă agresiv şi nocturn liniştea urbei. De exemplu. Un prieten, care locuieşte pe strada Mamaia, lângă Someş, mi-a spus, printre cearcănele cât crucea de la Belvedere, că nu poate dormi din cauza lor, când au meci. Cică, se strâng la picnic pe Cetăţuie şi toată noaptea încurajează Someşul să curgă invers, sau înjură tramvaiul pentru că, vezi Doamne!, ar consuma mai mult curent decât ei. Lecitină mi-a spus, când l-am rugat sa îmi dea detalii, că nu îşi aminteşte exact unde merge la meci. Are o mare dilemă acum: "Pe stadion, sau la picnic pe Cetăţuie?". E cu atât mai derutat cu cât locaţiile sunt în apropiere. Am hotărât să las lămuririle pe altădată. Cam atât am scos de la Lecitină, pentru început. Şi dacă nu am şa pe care să încalec, şi nici căluţii de pe Ferrari, pe care să îi alerg aiurea, o să termin povestioara aici...

Adrian Cinpoeru

PS text şi personaj- dedicaţie pentru Mihaela, care ştiu că îi iubeşte la fel de mult.