Politicianul Alin tocmai ce a anunțat că, având în vedere faptul că stadionul nou a fost ridicat din bani publici, orice echipă din județ își poate desfășura meciurile acolo.

Patronul - să îi zicem Arpi - se vede deja urmărind meciurile echipei sale pe noul stadion şi se întristează că a scăpat 15 milioane de euro printre degete. Președintele - hai să-l botezăm Iuliu - își imaginează deja cum va apărea el la fiecare talk-show fotbalistic și le va povesti moderatorilor - ce îl vor asculta, evident, pasionați și uimiți de cunoștințele sale - cât de important e pentru echipă că joacă pe noul stadion, cu zeci de mii de fani în tribune. Jucătorii se antrenează de zor, visând și ei cum vor ieși la încălzire aclamați de zeci de mii de fani.

Și vine ziua primului meci pe stadionul nou din parc...

Fanii echipei ajung cu o oră înainte de meci la stadion, își iau locul în peluză și fac ultimele pregătiri. Ceilalți așa-ziși suporteri se trezesc dimineața, își aduc aminte că e zi de meci și, când realizează ce drum lung au de parcurs până la stadion, dar mai ales că nu vor beneficia de escorta jandarmilor, încep să butoneze disperați telecomanda.

Ajung și jucătorii la stadion și se pregătesc să iasă la încălzire. Pășesc pe pistă și își dau seama că sunt aproape singuri pe arenă. Fanii de la peluză nu doar că sunt puțini, dar sunt departe și uralele lor sunt acoperite rapid de scandările galeriei oaspeților, de două ori mai numeroasă, tocmai ajunsă la Cluj după un drum de sute de kilometri.

În fine, apar și patronul și președintele. Se uită în jur și nu le vine să creadă ce văd: un stadion-bijuterie aproape gol. Aprind televizorul, să vadă la știri dacă nu cumva sunt probleme la porțile de intrare. Află rapid că totul e în regulă, dar tot nu își pot dezlipi ochii de pe televizor. Tocmai începe meciul lui ”U” iar regizorul insistă cu prim-planuri ale spectacolului pe care îl face galeria ”Șepcilor Roșii”. Se uită nedumeriți unul la celălalt și tac. Nu le vine să creadă: echipa lor joacă acasă și nu e băgată de nimeni în seamă, pe când ”ceilalți” sunt departe de casă și totuși parcă ar juca pe propriul teren.

Se termină meciul. Pleacă cu toții spre birourile clubului.
-”Arpi, ce ne facem?”
-”O rezolvăm și pe asta, Iuliu”, îl liniștește patronul pe doctor și pune mâna pe telefon. ”Arpi sunt... Auzi, Aline, ne-am gândit mai bine. Nu avem noi ce să căutăm pe stadionul nou”. Se oprește pentru câteva secunde și aruncă o privire spre televizor, unde zărește o bucată de pânză. Încearcă să descifreze textul, dar nu reușește să vadă decât finalul: ”... toți banii tăi nu fac cât dragostea noastră”. ”Și, apropo, Aline, banii de care spuneam mai demult, 15 milioane, ține-i, că oricum nu mi-ar ajunge...”

Vasile Racoviţan

Orice asemănare cu personaje sau întâmplări reale este (uneori) întâmplătoare