Web design Cluj
Jucan: Moneda "U"nitatii

Miercuri, 14 august 2013. În jurul amiezii primesc un filmuleţ de la un coleg la noul loc de muncă (aflase câteva informaţii despre mine înainte). La prima vedere nimic spectaculos… aici se află filmuleţul.

Dintr-o dată apare o fetiţă, un spirit nevinovat, dornic de a descoperi lumea, de a se bucura de frumuseţea şi fericirea ce o poate oferi aceasta. De cealaltă parte, un om cu un contrabas, aştepta. Fetiţa, curioasă, îi oferă acestuia moneda ce o deţinea, moneda încrederii, moneda aşteptărilor, moneda prin care ea avea să descopere ceva deosebit. Această monedă reprezintă curiozitatea şi aşteptările celor care încă nu au avut şansa să cunoască IDEEA, iar fetiţa îi reprezintă pe cei care ne-o oferă nouă cu încredere, celor care încă le mai pot stârni curiozitatea. După ce moneda a fost oferită, acel om ce stătea nemişcat, începe să cânte ceva, ceva ce nu suna foarte bine la primul auz… Fetiţa rămâne mirată, aşteptând. Lui i se alătură încă o persoană, iar pe rând tot câte una, melodia începând să prindă contur şi să stârnească curiozitatea trecătorilor. Persoana cu contrabasul reprezintă acel fan căruia i s-a acordat  “moneda” din partea acelora ce au auzit despre “U”niversitatea, dar încă nu au avut ocazia să trăiască alături de ea. Persoanele ce i se alătură sunt prietenii cu care acesta, omul cu contrabas, cântă meci după meci, pe stadion, cei care îl însoţesc necondiţionat, cei care iubesc necondiţionat SIMBOLUL. Melodia e chiar atmosfera pe care aceşti prieteni, “U”niţi, reuşesc să o creeze în peluză, această intepretare având chiar linia melodică a imnului Universităţii. Tot mai mulţi se alătură în orchestra ce încânta auzul şi privirile curioşilor, iar cei de pe margine rămân uimiţi de ceea ce văd şi aud. În acea piaţă în care s-au adunat domnea buna dispoziţie, fericirea, prietenia, bucuria revederii. Tot mai mulţi orchestranţi se alăturau, se crea o atmosferă tot mai frumoasă, care atrăgea tot mai multă lume. Cei din orchestră sunt cei care vin în peluză, cei care cântă meci de meci, cei pe care sute de ochi îi privesc de pe margine. La un moment dat, cei din orchestră încep să cânte şi cu vocea, încântându-i pe cei de faţă, curioşii pe care îi cuprinde acea atmosferă şi fără să îşi dea seama încep şi ei să fredoneze după orchestră. Atmosfera de poveste creată de acei oameni “U”niţi  reuşeşte să atragă tot mai multe persoane care le oferă “moneda” lor şi primesc în schimb trăirile şi emoţiile create în acea piaţă.

Dragi “U”işti, doar “U”niţi putem să creăm şi noi acea atmosferă de poveste în peluză, să atragem privirile curioase ale persoanelor ce trec “pragul” stadionului, doar aşa vor începe să cânte alături de noi, să trăiască alături de “U”, să înveţe să iubească Simbolul. Aşadar, să facem ca “moneda curiozităţii” ce ni se oferă să dea roade, să bucure oamenii care au oferit-o!

Mulţumesc celui care a aşteptat neclintit să îi ofer moneda mea, nu regret deloc alegerea făcută. După cum spune şi titlul filmuleţului care m-a inspirat, această monedă a fost cea pe care am “cheltuit-o” cel mai bine vreodată (best coin ever spent), cea pentru care nu îmi pare rău în ce am investit-o. Mulţumesc, Mihai!   

P.S.: A fost un “nebun” în familie, acum sunt doi.

Şi nu în ultimul rând, vreau să le mulţumesc celor care mi se alătură întotdeauna în acea “orchestră”. Mulţumesc, Ioana şi Florin!
 
Din suflet,
Anca Jucan



  • Jucan: Moneda "U"nitatii

Stiri din aceeasi categorie

Visan: Intamplari cu si despre "U"

Buna ziua. Mă numesc Vișan Mircea Lucian. Am 22 de ani și iubesc "U" de o viață. Am decis să împărtășesc cu voi, prietenii mei U-iști, amintirile legate ...

Nea Titi: Situatia echipei de fotbal "U"

La această oră „U” este rtrogradată în „C”. Putem pune această retrogradare pe seama conducerii clubului.   La ce se întâmplă la club, noi, pu# ...

Nea Titi: Ne place "U"

De la bun început îmi cer scuze pentru greşelile pe care le fac scriind aceste rânduri despre actuala echipă de fotbal a lui “U” Cluj. În primul rând sunt mândru ...

Total voturi: 1577

Va promova Universitatea Cluj la finalul sezonul 2016-2017 in Liga 3?

Da
Nu
Nu stiu


Inregistrare ca suporter
Pentru a-ti confirma contul va fi necesar sa ne oferi un link spre profilul tau de Facebook sau Numele unui veteran din galerie care sa confirme ca te cunoaste!

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Probleme vizualizare site

În cazul în care site-ul nu îl vedeţi aşa cum trebuie, vă rugăm downloadaţi de AICI fontul Calibri şi fişierele din arhivă copiaţi-le în folderul "Fonts" din Windows-ul dumneavoastră (C:\WINDOWS\Fonts)