Web design Cluj
Fornade: Cantec pentru "U"

Când mă gândesc la "U" Cluj, aud suporterii cum cântă într-un glas. Văd un cor, nu un scor pasager pe tabelă. Cântecul e leacul pentru încercările hărăzite de ursitoarele neprietenoase. Muzica e însoţită de imagini cu putere de simbol. Zăresc cu ochii minţii tribuna plină de la Alba Iulia ce aşteaptă să înceapă derby-ul cu CFR. Îmi amintesc surpriza ziaristului, care a ridicat privirea de pe foaia de joc şi a observat că tribuna pestriţă, din urmă cu câteva minute, se colorase jumătate în alb, jumătate în negru. Un alt tablou adună emoţii necenzurate de trecerea anilor. Îl văd şi acum pe Iuliu Haţieganu, în faţa peluzei, cu o carte în mână. Era minutul 19 când fanii arborau coregrafia şi Viorel Dinu înscria din penalty, cu o lejeritate pentru care Lemnaru şi Ceppelini ar trebui să fie extrem de invidioşi. La "U" Cluj nu ţin minte scorurile, ci oamenii vibrând alături de o vocală ce altădată trezea oraşul din amorţire.

Din păcate, în ultima vreme am tot mai puţine secvenţe memorabile de împărtăşit. Se cântă tot mai puţin, peluza e depopulată, stadionul e un templu părăsit. Până la un punct e de înţeles. Dezamăgirile s-au succedat permanent, echipa e poligon de încercare pentru impresari, retrogradarea îl ţine de braţ pe Castillon, oraşul e tot mai absent. Nu există pronosticuri optimiste, nici un gând bun nu răsare. Scenariile sunt sumbre dacă echipa nu se salvează. O finală de Cupă e doar un calmant cu efect temporar.

Multe dintre numele ce ne-au mângâiat copilăria şi tinereţea au dispărut sau se zbat în salonul suferinţei. Nu cred că în Italia, Franţa sau Germania formaţiile de tradiţie ar fi lăsate să moară. E o chestiune ce ţine de civilizaţie, de responsabilitate civică. Sportul e una dintre formele prin care se manifestă spiritul unei comunităţi. Nu e vorba de 11 zăpăciţi care dau cu picioarele în minge, ci de o legătură indisolubilă între trecutul, prezentul şi viitorul unui oraş.

Când vă e greu, spuneţi-vă oful lângă statuia doctorului Mircea Luca. Credeţi că generaţiei exilate la Sibiu i-a fost uşor să joace fotbal? Să-şi părăsească vatra fără să aibă o garanţie că va sosi şi ziua întoarcerii acasă? Că nu a fost măcinată de griji şi de îndoieli? Ştiu că niciunul dintre fotbaliştii de astăzi nu ar merita o statuie sau o galerie pătimaşă. Pojar, Falub şi Papi au însă nevoie de susţinerea voastră. La Sibiu, în vremuri de criză, s-a născut un imn nemuritor, primul imn al unei formaţii româneşti. Acum, într-o perioadă extrem de dificilă pentru Universitatea, s-ar putea plăsmui o poveste bună de pus pe note într-un refren. "U", cu ghilimelele ce o încadrează, chiar seamănă cu o Cupă.   

Mai aveţi voce? Mai credeţi că "U" merită să fie iubită? Atunci, miercuri seară nu trebuie să lipsiţi de pe stadion. Nu există scuze, nu există teamă. Când galeria cântă, moartea se cutremură de spaimă.

Alin Fornade



  • Fornade: Cantec pentru "U"

Stiri din aceeasi categorie

Alexoaia: Cum m-am intalnit cu Merlier

Vă mai amintiti cred cu toții de sezonul 2007-2008, când dupa 8 ani de zile am revenit în prima ligă, de unde am plecat mai repede decat venisem, în urma unui meci cu cântec și ...

Nea Titi: Un secol de la infiintarea "U"

După unirea Basarabiei și Bucovinei de Nord cu țara, la 1 Decembrie 1918 are loc unirea Transilvaniei cu Țara Românească, împlinindu-se astfel visul românilor de pretutindeni. ...

Visan: Intamplari cu si despre "U"

Buna ziua. Mă numesc Vișan Mircea Lucian. Am 22 de ani și iubesc "U" de o viață. Am decis să împărtășesc cu voi, prietenii mei U-iști, amintirile legate ...

Total voturi: 427

In ce faza a Cupei Romaniei va ajunge in sezonul 2017-2018 Universitatea Cluj?

Faza a IV-a
Saisprezecimi
Optimi
Sferturi
Semifinale
Finala


Inregistrare ca suporter
Pentru a-ti confirma contul va fi necesar sa ne oferi un link spre profilul tau de Facebook sau Numele unui veteran din galerie care sa confirme ca te cunoaste!

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Probleme vizualizare site

În cazul în care site-ul nu îl vedeţi aşa cum trebuie, vă rugăm downloadaţi de AICI fontul Calibri şi fişierele din arhivă copiaţi-le în folderul "Fonts" din Windows-ul dumneavoastră (C:\WINDOWS\Fonts)